INTERVIU – Gâlcă: „În ’99 l-am avut pe Hagi, acum avem o echipă”

INTERVIU - Gâlcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

-Gâlcă susține că un meci decisiv, cum este cel cu Ungaria, se câștigă prin mobilizare, atitudine și ambiție

Costel Gâlcă (41 de ani) și-a început cu dreptul mandatul de selecționer la Under 17. Puștii săi au câștigat „Romania Trophy 2013″, un patrulater desfășurat la Buftea, la care au mai participat Scoția, Bulgaria și Cehia. „Am găsit niște copii cu calități sportive foarte bune, m-au impresionat”, a fost reacția a lui Gâlcă după prima sa experiență la un lot de juniori.

Fostul mijlocaș, rămas în analele fotbalului românesc pentru cele cinci goluri înscrise în 1994 în meciul Steaua – FC Brașov (5-0), e la fel de optimist și vizavi de meciul de vineri al primei reprezentative cu Ungaria. Gâlcă s-a aflat pe teren la victoria din 1999, când Hagi s-a întors pentru a duce România la turneul final al Euro 2000. Tricolorii antrenați pe atunci tot de Pițurcă i-au învins pe maghiari cu 2-0, la București.

Domnule Gâlcă, la Budapesta a fost 2-2 și mulți spun că România și Ungaria sunt de valori apropiate…
Eu nu văd lucrurile așa. În opinia mea suntem favoriți să câștigăm ambele meciuri, și cu Ungaria, și cu Turcia. Jucăm acasă, vom avea sprijinul publicului.

Contează doar avantajul terenului propriu?
Când spun acest lucru mă bazez că jucăm acasă dar și pe valoarea echipei noastre naționale.

Cum vedeți raportul de forțe din teren?
Ungaria e o echipă organizată, care încearcă să joace pe contratac. Asta ar fi caracteristică a fotbalului maghiar. Nu sunt însă obișnuiți să construiască și au un punct vulnerabil, apărarea. Per ansamblu, cred că abilitatea și tehnicitatea selecționatei noastre sunt superioare și acestea vor face diferența.

„Să avem încredere în Pițurcă”

Nu e o problemă că ai noștri nu prea joacă la echipele de club?
Este o problemă, dar la astfel de jocuri contează mobilizare, atitudinea, ambiția jucătorilor. Dacă am vorbi de un campionat, poate fi o problemă, dar vorbim de două jocuri. Avem jucători cu multă experiență internațională și se pot mobiliza în momentele importante.

Ai fost pe teren la victoria din 99. Ce aveam atunci și ce avem acum?
Atunci îl aveam pe Hagi, acum avem o echipă a care sper să funcționeze perfect și să câștige acest prim meci și apoi și pe al doilea.

Mai ții minte cum a pregătit Victor Pițurcă meciul din 1999?
A trecut mult timp și nu vreau să dau informații care nu sunt exacte… Îmi aduc însă aminte de bucuria imensă pe care am simțit-o la finalul jocului.

Ai jucat mijlocaș central, cum ți se pare cuplul Bourceanu – Pintilii?
Foarte bun, unul dintre cele mai valoroase. S-a văzut și Steaua și sper să se vadă pe teren cu Ungaria și cu Turcia.
Erau unele informații că Pițurcă ar fi vrut să înceapă cu Lazăr, dar acesta s-a accidentat. Lazăr e un jucător cu un profil ceva mai ofensiv și ar fi fost un semn că selecționerul joacă la victorie.

Ar trebui să joace Marica titular, în condițiile în care el nu are încă echipă?
Lucrurile acestea să le lăsăm pe seama selecționerului. Să avem încredere în Pițurcă și să-l sprijinim. Și pe el, și echipa națională. Numai gândind pozitiv ne  vom califica la Campionatul Mondial.


68 de meciuri are Costel Gâlcă la prima reprezentativă, pentru care a marcat patru goluri


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Codul Rutier 2024. Interzis complet pentru șoferi. 10 LUNI fără permis
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×